Evenimente nonformale

Încă din anul 2007 în cadrul programului există o bogată paleta de evenimente organizate atât la nivel naţional cât şi internaţional.
Principiul de bază în organizarea acestor evenimente este simplu: noi creăm cadrul și procesul! Resursele, metodele și oamenii care le pun în practică vin de cele mai multe ori din partea celor care lucrează "la firul ierbii" cu ele și sunt împărtășite de la egal la egal cu participanții.

Cursuri de formare

În anul 2008 a fost lansată cu ajutorul reţelei de formatori oferta de formare (training) în context TiA în care, cu timpul, au fost dezvoltate zece cursuri de formare. Toate aceste cursuri sunt pregatite şi implementate în baza unei metodologii de învăţare nonformală care pune accent pe participarea activă şi implicarea tuturor persoanelor. În total au fost organizate peste 500 de cursuri care au implicat aproximativ 10.000 de participanți.

Ba chiar mai mult, a fost dezvoltat un curs dedicat: „Metode şi instrumente de educaţie nonformală” la care au participat până în prezent peste 2000 de lucrători de tineret la cele peste 100 de cursuri organizate. Mai sus- un film care exprimă grafic ce se întâmplă în acest curs.

Cursurile pot fi organizate în toată țara, inclusiv la inițiativa organizațiilor din comunitate. Dacă ești interesat să organizezi un altfel de curs, găsești mai multe informații aici. Dacă vrei să participi, află cum aici.


Evenimente tematice

Toate evenimente organizate de către ANPCDEFP au la bază principiile educaţiei nonformale. Mai jos găsiţi acele evenimente care au fost dezvoltate pentru a promova educaţia nonformală.
LEN1.jpg
Începând cu anul 2009, ANPCDEFP organizează Laboratorul de Educaţie Nonformală, eveniment ce îşi propune să promoveze educaţia nonformală în general şi metodele de învăţare în context nonformal în special, aducând „la aceeaşi masă” persoane experimentate în diferite metode de învăţare şi persoane dornice să înveţe cum se folosesc aceste metode, pe care ulterior să le preia în cadrul propriilor organizaţii sau instituţii.

În 2011 a fost organizată prima ediţie a Zilei Educaţiei Nonformale - ca parte a Săptămânii Europene a Tineretului, în cadrul căreia s-au organizat peste 50 de activităţi la nivel naţional şi local de promovare a activităților de tineret și a educaţiei nonformale.

În septembrie 2012, ca parte a celei de a doua ediţii a Zilei Educaţiei Nonformale a fost organizat evenimentul Tineret în Mișcare pentru promovarea iniţiativei cu acelaşi nume a Comisiei Europene. În cadrul acestui eveniment au fost prezentate într-un mod participativ publicului larg 50 de proiecte vii (din care o bună parte de educaţie nonformală) şi 25 de metode vii. Activităţile evenimentului au atras aproximativ 5000 de persoane.
Adaugat de Andrei la 29-10-2012 8:40:51
Editat de Andrei Popescu la 25-11-2012 9:09:40
Iti place? Da un
Placut de 2 persoane
3000 vizualizari