Nonformalul si TiA

images.jpg


Educaţia nonformală - valoare fundamentală în Tineret în Acţiune

Învăţarea în contexte nonformale, folosind metode diferite, interactive şi participative, se regăsește, într-o formă sau alta, în toate proiectele finanţate prin Tineret în Acţiune, precum şi în evenimentele susţinute de ANPCDEFP pentru actorii şi lucrătorii în domeniul tineretului. De ce? Pentru că pun participantul în centrul procesului de învăţare cu accent pe nevoile acestuia și dezvoltarea de competenţelor sale.

Încă de la lansarea programului Tineret în Acţiune educaţia nonformală a fost abordată şi promovată ca o caracteristică esenţială subliniind importanța metodelor şi intrumentelor de învăţare în context nonformal. Astfel, promovarea explicită a educaţiei nonformale reprezentă o prioritate naţională pentru acordarea de finanţare a proiectelor TiA.

Activităţi şi iniţiative în domeniul nonformalului

Cea mai importantă activitate este reprezentată sub forma "mecanismului de sprijin" acordat organizaţiilor şi lucrătorilor de tineret, în special prin cursuri de formare, seminarii şi alte tipuri de evenimente (ex. Laboratorul de Educaţie Nonformală, ZEN - Ziua Educaţiei Nonformale, etc). Mai multe informaţii găseşti în secţiunea "Evenimente nonformale".

Ca urmare a primelor două ediţii ale Laboratorului de Educație Nonformală s-au publicat tot atâtea culegeri de metode de educaţie nonformală, disponibile online. La cea de a treia ediție a apărut ideea de a dezvolta un portal pentru a ajunge la un număr mult mai mare de persoane și, de ce nu, pentru a dezvolta o comunitate a celor interesați de educația nonformală... care cu timpul a devenit nonformalii.ro.

creativity.jpg


Dar... nu înainte de a fi parte a proiectului „N.O.N.F.O.R.M.A.L.” împreună cu o serie de alte activități precum organizarea de consultări regionale pe tema educaţiei nonformale, realizarea unei broşuri sau derularea Zilei Educaţiei Nonformale şi a Laboratorului de Educaţie Nonformală în anul 2012. În acest proiect, care urmăreşte promovarea educaţiei nonformale în România, ANPCDEFP este partener și implementat alături de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (coordonator) şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei fiind co-finanţat de Comisia Europeană prin Programul Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii.

ANPCDEFP a fost partener în cadrul ONGFest 2010 şi 2011 - eveniment organizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile unde a susţinut participarea beneficiarilor TiA la eveniment şi a avut propriul stand de prezentare. De asemenea, s-a implicat în organizarea Zonei de nonformal - două zile pline de diverse activităţi de educaţie nonformală: ateliere de teatru forum, expoziţii photovoice, bibliotecă vie, ateliere de teatru de improvizaţie.


ANPCDEFP este, de asemenea, inițiator și susţinător al propunerii de a introduce voluntariatul, învăţarea în context nonformal şi activităţile de tineret între priorităţile de finanţare ale Fondului Social European pentru viitoarea perioadă de programare 2014 - 2020.
Adaugat de Andrei la 29-10-2012 8:26:54
Editat de Andrei Popescu la 25-11-2012 7:44:41
Iti place? Da un
Placut de 3 persoane
2500 vizualizari