adauga propunere

Laboratorul de la distanta

Laboratorul de la distanta Ne-am intors acasa. S-a trimis mail-ul organizatoric “post-laborator”, am facut schimb de adrese de mail,  s-a facut un grup de Facebook pentru nonformalii de anul acesta. Inca se incarca fotografii, se schimba impresii, se trimit multumiri, se impartasesc idei de proiecte si oportunitati de implicare. Se vorbeste despre Laborator la trecut, dar si cu energie pentru viitor.
 
Nu am mai scris in jurnalul Laboratorului de cand au inceput reprezentatiile de la ateliere. Cumva experimentarea Laboratorului ne-a prins in emotia lui, in aglomeratia de intalniri si in starile de bucurie, implinire, sens si… mandrie… vazand ce se poate intampla in cateva zile, ce piese de teatru se pot crea, ce reprezentatii de dans, viewpoints sau improvizatie se pot organiza, ce evenimente pot lua nastere cu implicarea totala a participantilor – participanti care in ultimele zile mergeau de la o intalnire de pregatire la alta, de la o repetitie la alta, de la o sesiune de feedback la alta.
 
In cuvinte putine, finalul Laboratorului a insemnat:
- mesaj plin de sens la teatru de umbre, unde participantii la atelier au realizat doua piese - una despre drama pe care o pot trai tinerii homosexuali, din cauza neacceptarii lor de catre familie si una despre situatiile de discriminare a romilor
- prezenta si veselie la teatru de improvizatie, unde participantii au realizat o poveste primind titlul din sala, au dialogat numai prin intrebari si au integrat, in cadrul unui discurs, gesturi necontrolate ale bratelor
- emotie,exprimare si conectare la dans contemporan si viewpoints
- implicare la teatru forum, unde piesa a pus problema femeilor care nu sunt sustinute in idealul lor de a avea o cariera profesionala
- argumente la debate, care au incercat sa sustina sau sa contrazica ideea de a interzice hate speech-ul online
- diversitate la biblioteca vie, unde participantii au putut citi carti precum “vegetariana”, “romul”, “bisexuala”, “ateea”
- comoara si drepturi la animatie socio-educativa, cand, la treasure hunt, participantii au fost rapiti de pirati si li s-au luat drepturile, fiind nevoiti sa treaca prin diferite probe pentru a si le recapata
- atitudine la expozitie vie, cand cauze precum drepturile detinutilor, drepturile persoanelor varstnice sau cele ale femeilor au fost expuse pentru toti turistii din Gura Portitei
- creativitate de poveste la storytelling, cand metoda a fost exemplificata prin filmuletul ‘Ce-ar fi fost daca’ - http://www.youtube.com/watch?v=4IPBUnxo0iA
- echilibru si constientizare la schimburi relationale.
 
De performing-uri au avut parte si atelierele de photovoice (participantii au realizat o expozitie despre Laborator si educatia nonformala), Delivering Life (cand toti am realizat un eveniment de multumire pentru toti cei care lucreaza la Gura Portitei – un moment emotionant prin care ne-am aratat aprecierea fata de tot ceea ce au facut pentru ca noi sa ne simtim ca acasa), teatru labirint (cand labirintul a deschis povesti si semnificatii pentru cei care l-au explorat), drumming (cand ne-am cautat ritmul comun al grupului si atelierul a iesit un spectacol in sine) si jonglerie (echipa care a organizat si un flash mob).
 
Dupa galeria de metode puse in practica, in ultima zi a Laboratorului am conturat, deja, drumul spre viitor. Cum vom folosi aceste metode in lucrul cu grupuri dezavantajate? Ce solutii putem identifica, folosind diferite metode creative? La aceste intrebari a incercat sa raspunda si sesiunea Design Thinking. Apoi am vorbit despre Ziua Educatiei Nonformale, despre campania No Hate Speech, despre ONGFest si Festivalul invatarii nonformale, evenimente in care vrem sa ne regasim la fel de implicati si dornici sa promovam educatia nonformala.
 
Am intrat in Laborator cu inima deschisa si tot cu inima deschisa am si plecat de acolo – dornici de a continua drumul in educatie nonformala, de a invata in continuare si a da mai departe. Pentru ca fiecare zi e o zi buna pentru nonformal!


Propus de Miruna la 11-09-2013 9:22:05
Editat de Miruna la 11-09-2013 9:25:37
Istoric Laboratorul de la distanta Modifica Laboratorul de la distanta
Iti place? Da un
Placut de 6 persoane
2588 vizualizari

Commentarii

Nu exista comentarii.

Postati un comentariu