Ce este si cum se desfasoara

Biblioteca vie funcționează ca o bibliotecă obișnuită - cititorii vin și împrumută cărți pentru o perioadă limitată de timp. După ce au “citit” cărțile, le returnează în bibliotecă. Există însă  un aspect important. Cărțile din biblioteca vie sunt oameni reprezentând grupuri care se confruntă sau se pot confrunta cu prejudecăți sau stereotipuri (de gen, vârsta, etnie, rasă, religie etc.).

Biblioteca Vie iși propune să promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, să atragă atenția asupra diversității în toate formele ei, să stimuleze dialogul între oameni.

Cui se adresează?

2.jpgÎnainte de începerea procesului de organizare al unei Biblioteci Vii, orice organizator, împreună cu echipa de proiecte, trebuie să fie conştient de motivaţia pentru care doreşte să realizeze o Bibliotecă Vie şi de obiectivele urmărite în urma desfăşurării acesteia. Recomandăm organizarea unei Biblioteci Vii organizaţiilor care, prin statutul şi misiunea lor promovează drepturile omului, non-discriminarea, egalitatea de şanse şi diversitatea. Scopul Bibliotecii Vii este predefinit, este acela de a  promova respectul pentru drepturile omului şi demnitatea umană prin provocarea dialogului pe tematica prejudecăţior şi stereotipurilor. Este de reţinut că fiecare membru al echipei să înţeleagă pe deplin scopul metodei şi beneficiile acesteia asupra comunităţii din care face parte.

Pe lângă înţelegerea şi conştientizarea scopului metodei, este necesar să identificaţi cu echipa voastră care ar fi şi celelalte beneficii colaterale ale metodei, ca de exemplu:
 
  • Conştientizarea prejudecăţilor, a stereotipurilor şi a efectelor negative care le pot avea acestea asupra indivizilor, dar şi asupra societăţii în general
  • Creşterea vizibilităţii pe care metoda ar putea să o ofere asupra drepturilor omului în societate
  • Crearea unei reacţii imediate asupra unei situaţii de încălcare a drepturilor omului care au avut loc recent într-o comunitate
  • Stimularea parteneriatelor între organizaţiile care lucrează în sfera diversităţii în cadrul unei comunităţi
  • Stimularea dialogului între diverşi parteneri din sfera societăţii civile la nivel local
 
Odată ce întreaga echipă de implementare a metodei în comunitate este conştientă de scopul şi beneficiile metodei, se poate merge cu încredere mai departe, în partea administrativă a organizării bibliotecii.

Adaugat de silvia-roxana la 15-11-2012 8:18:53
Editat de Ana-Maria Gradinariu la 02-08-2013 12:07:19
Iti place? Da un
Placut de 3 persoane
4213 vizualizari
TOP