De ce? - Avantaje

Jocurile de societate pot fi utilizate în primul rând datorită faptului că favorizează socializarea directă între participanți și că odată cu această interacțiune au loc procese individuale de învățare.
 
Un alt avantaj al metodei de învățare prin jocuri este faptul că sunt activate procese motivaționale și emoționale și nu doar cele cognitive. Deoarece jocurile sunt atractive și percepute ca activitate interesantă și plăcută sau de relaxare și distrație, ele favorizează participarea activă și motivată la activitatea ludică. Datorită plăcerii pe care jucătorii o au și datorită faptului că fiecare joc are o componentă educativă, această metodă este utilă în situații în care grpul țintă are o reticență față de învățare, iar participarea la jocuri nici nu ar fi percepută ca un proces de învățare.

Faptul că aceste jocuri generează o activitate imaginativă intensă sau că ele permit partenerilor la joc să experimenteze comportamente sau emoții într-un cadru simbolic, reprezintă un avantaj din punct de vedere afectiv. Adesea este favorizată depășirea unor temeri, experimentarea unor roluri pe care participanții nu ar fi avut curajul să le joace în „viața reală”, afirmarea liberă fără a recurge la disimulare sau din contră folosirea disimulării ca strategie de joc. Din modul în care cineva se joacă poate fi observat felul de a fi al cuiva – unii sunt mai impulsivi, alții foarte strategici, unii chibzuiți etc.                                                                        

Un  alt avantaj este dat de învăţarea prin experimentare care este mult mai eficientă decât învățarea ca memorare sau cea a unor conținuturi abstracte. Jucătorii pot să experimenteze diferite roluri pe care poate în viața de zi cu zi le-ar fi dificil să le încerce sau nu ar avea curaj. Astfel în unele jocuri ei pot fi detectivi care încearcă să găsească indicii importante pentru prinederea unor hoți/criminali (de ex. Cluedo – RO, EN). În alt joc, cum e Hart an der Grenze/ Close to the border (RO, EN)  jucătorii pot să alterneze rolul de contrabandiști cu cel de șerifi. În alte jocuri toți jucătorii au roluluri oarecum egale de colonizatori (în general jocurile din familia Catan: Coloniștii din Catan - RO,  de culegători (Candamir - EN), exploratori (Anno 1543 -RO, EN, Tikal -EN) etc.
 
Din păcate această metodă este folosită destul de rar ca metodă de educație formală, dar și ca una non-formală. În primul caz, folosirea jocurilor la școală înseamnă investirea un timp mare pentru pregătirea și adaptarea jocurilor la o anumită tematică sau la anumite aspecte care doresc a fi dezvoltate. În cel de-al doilea caz – cel al educației non-formale – se poate constata preferința pentru metode care ajung mult mai facil la un număr mai mare de persoane (nu în medie 4-6 persoane cum e în cazul unui singur joc de societate). Și în acest caz este nevoie de o potrivire a jocurilor de societate cu obiectivele activităților, fapt care de asemenea necesită destul de mult timp.

Adaugat de Alexandra Suiaga la 07-07-2013 19:48:44
Editat de nonformalii la 08-07-2013 14:21:13
Iti place? Da un
Placut de 3 persoane
2758 vizualizari
TOP